AMWA – EMWA – ISMPP Declarație de poziție comună cu privire la publicațiile spoliatoare

Emis în Iulie 2019 

Asociația Americană a Autorilor Medicali (AMWA), Asociația Europeană a Autorilor Medicali (EMWA) și Societatea Internațională pentru Profesioniști în Publicații Medicale (ISMPP) recunosc provocările prezentate de revistele spoliatoare și editorii acestora pentru domeniul publicării științifice. Practicile utilizate de aceste reviste subminează calitatea, integritatea și seriozitatea cercetărilor științifice publicate. Această declarație de poziție comună completează câteva alte seturi de îndrumări care au ajutat la definirea caracteristicilor unei asemenea reviste spoliatoare.1-5

Revistele spoliatoare reprezintă o amenințare serioasă atât pentru cercetătorii care publică rezultatele muncii lor, cât și pentru lucrările medicale de referință revizuite de experți. Aceste publicații se deosebesc de revistele open-access recunoscute6 prin faptul că exploatează sistemul de „peer review” exclusiv pentru profitul financiar, neluând în seamă considerațiunile de natură etică7

Organizații precum Asociația Mondială a Editorilor Medicali (WAME), Comitetul pentru Etica Publicării (COPE), Comitetul Internațional al Editorilor de Reviste Medicale (ICMJE) și Consiliul Editorilor Științifici (CSE) sprijină bunele practici de publicare recunoscute astăzi pe scară largă.6, 8-10 Revistele spoliatoare nu respectă aceste practici, exploatând în schimb modelul de publicare Gold Open Access (pentru care autorii plătesc o taxă de publicare)11 Pentru a genera venituri, aceste reviste prezintă intenționat într-o lumină falsă propriile practici de revizuire editorială și prin sistemul peer-review, propriile metode de operare, de management al taxelor de publicare colectate, de diseminare, indexare și arhivare.1

Proliferarea publicațiilor spoliatoare va aduce până la urmă daune literaturii științifice. Cercetări legitime, efectuate cu cele mai bune intenții, s-ar putea pierde dacă nu sunt înregistrate, citate sau făcute accesibile pe termen lung, iar bilanțul rezultatelor științifice riscă să fie alterat.1 În plus, autorii își pot pune reputația în pericol dacă își publică lucrările în astfel de reviste sau dacă, în necunoștință de cauză, sunt „numiți în funcție” în consiliile de redacție ale acestor reviste. Mai mult, autorii se pot găsi prinși în capcană când realizează că au trimis un articol către o revistă spoliatoare. Există riscul potențial ca unele reviste să nu returneze manuscrisele depuse, sau să publice o lucrare depusă chiar și după ce autorul a protestat.

Remarcabila creștere la număr a publicațiilor științifice în ultimii 15 ani, inclusiv a celor spoliatoare12, poate face dificilă sarcina de a discerne revistele spoliatoare sau „pseudorevistele”. Totuși există instrumente online care ajută autorii în această privință.1,8 Anumite trăsături au fost identificate ca fiind caracteristice pentru revistele spoliatoare și editorii lor:

  • editori sau reviste care trimit e-mailuri insistente cercetătorilor
  • un nume de revistă care sună oarecum familiar - dar este de fapt o permutare înșelătoare a numelui unei reviste legitime
  • un website care pare neprofesional, cu o grafică slabă, un limbaj eronat, link-uri fără destinație și publicitate agresivă
  • nicio adresă stradală sau număr de telefon în țara respectivă nu este notat pe site-ul revistei sau al editurii, sau este dată o adresă falsă/ un număr de telefon fals
  • lipsa indexării revistei într-un sistem de citare recunoscut, cum ar fi PubMed13, sau într-un catalog online legitim, precum Directory of Open Access Journals (DOAJ)14
  • promisiunea unei revizuiri nerealist de rapide, sau lipsa informațiilor cu privire la procesul de revizuire
  • taxe netransparente de prelucrare a articolelor (taxele putând fi fie foarte mari, fie foarte mici) sau taxe plătibile la depunere (adică nedepinzând de rezultatul analizei de evaluare)
  • aserțiunea unei acoperiri tematice largi, cuprinzând mai multe arii de specialitate în medicină sau mai multe subspecialități dintr-o anumită disciplină
  • o paletă mare de reviste nou apărute și / sau care nu conțin, sau conțin puține articole publicate, care sunt inaccesibile sau sunt de o calitate evident slabă
  • un consiliu de redacție format din membri din afara ariei de specialitate sau din afara țării în care este publicată revista, ori membri ai consiliului care sunt necunoscuți unei persoane cu experiență în publicarea în domeniu
  • un sistem de depunere excesiv de simplu, cu puține întrebări, în care nu sunt solicitate informații despre calificările autorului sau despre un posibil conflict de interese.

Autorii nu ar trebui să trimită în mod intenționat manuscrise către revistele spoliatoare pentru a-și augmenta propria listă de publicații, așa cum s-a observat mai recent.15-16 Depunerea conștientă și deliberată a manuscriselor la reviste spoliatoare nu este etică. Autorii și redactorii medicali, precum și cercetătorii, au responsabilitatea de a evalua integritatea, istoria, practicile și reputația revistelor la care sunt trimise cercetările lor.8 Încurajăm toți autorii să examineze cu atenție în prealabil reputația publicațiilor la care aplică, și le recomandăm să trimită articole doar la acele reviste care oferă o revizuire corectă prin sistemul peer-review și care caută cu adevărat să contribuie la literatura științifică.

Comunitatea științifică trebuie să fie pe deplin conștientă de daunele provocate de publicarea în revistele spoliatoare și să înțeleagă cum să o evite. AMWA, EMWA și ISMPP și-au asumat sarcina de a- și educa propriii membri cu privire la publicațiile spoliatoare și la responsabilitățile autorilor medicali și ale personalului de specialitate din domeniul editorial în abordarea acestei probleme semnificative.


Referințe:

  1. Laine C, Winker MA. Identifying Predatory or Pseudo-Journals. World Association of Medical Editors. February 18, 2017. http://www.wame.org/identifying-predatory-or-pseudo-journals. Accessed June 18, 2019.
  2. Cabell’s Blacklist Violations. http://www2.cabells.com/blacklist-criteria. Accessed June 18, 2019.
  3. Cobey KD, Lalu MM, Skidmore B, Ahmadzai N, Grudniewicz A, Moher D. What is a predatory journal? A scoping review. Version 2. F1000Res. 2018;7:1001. DOI: 10.12688/f1000research.15256.2.
  4. Beall J. Predatory publishers are corrupting open access. Nature. 2012;489:179. DOI: 10.1038/489179a.
  5. Beall’s List of Predatory Publishers. http://openscience.ens.fr/ABOUT_OPEN_ACCESS/BLOGS/2017_01_23_Jeffrey_Beall_last_list_of_predatory_journals.pdf. Accessed June 18, 2019.
  6. Open Access Scholarly Publishers Association – Code of Conduct. https://oaspa.org/membership/code-of-conduct. Accessed June 18, 2019.
  7. International Committee of Medical Journal Editors. “Fake,” “Predatory,” and “Pseudo” Journals: Charlatans Threatening Trust in Science. http://www.icmje.org/news-and-editorials/fake_predatory_pseudo_journals_dec17.html. Accessed June 18, 2019.
  8. International Committee of Medical Journal Editors. Responsibilities in the Submission and Peer-Review Process. http://www.icmje.org/recommendations/browse/roles-and-responsibilities/responsibilities-in-the-submission-and-peer-peview-process.html. Accessed June 18, 2019.
  9. Council of Science Editors. Predatory or Deceptive Publishers – Recommendations for Caution. https://www.councilscienceeditors.org/resource-library/editorial-policies/cse-policies/approved-by-the-cse-board-of-directors/predatory-deceptive-publishers-recommendations-caution. Accessed June 18, 2019.
  10. Berger M. Everything You Ever Wanted to Know About Predatory Publishing but Were Afraid to Ask. http://www.ala.org/acrl/sites/ala.org.acrl/files/content/conferences/confsandpreconfs/2017/EverythingYouEverWantedtoKnowAboutPredatoryPublishing.pdf. Accessed June 18, 2019.
  11. Mizera K. What is Gold Open Access – useful links. https://openscience.com/what-is-gold-open-access/. Accessed June 18, 2019.
  12. Shen C, Bjork BC. 'Predatory' open access: a longitudinal study of article volumes and market characteristics. BMC Med. 2015;13:230. DOI: 10.1186/s12916-015-0469-2.
  13. PubMed. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed. Accessed June 18, 2019.
  14. Directory of Open Access Journals. https://doaj.org/. Accessed June 18, 2019.
  15. Moher D, Shamseer L, Cobey KD, et al. Stop this waste of people, animals and money. Nature 2017;549:23-25. DOI: 10.1038/549023a.
  16. Sharma H, Verma S. Predatory journals: the rise of worthless biomedical science. J Postgrad Med 2018;64:226-31. DOI: 10.4103/jpgm.JPGM_347_18.

Mulțumiri

Această declarație de poziție comună a fost revizuită și aprobată de reprezentanții AMWA, EMWA și ISMPP. Pregătirea acestei declarații a fost posibilă datorită eforturilor depuse de membrii Comitetului de redactare (Barbara Good și Mary Kemper, AMWA; Slavka Baronikova și Julia Donnelly, EMWA; Jan Seal-Roberts și Donna Simcoe, ISMPP) și a evaluatorilor organizaționali (Shari Rager, AMWA; Tiziana von Bruchhausen și Beatrix Doerr, EMWA; Anna Geraci și Al Weigel, ISMPP).